Regatul Seleucid – Unul Din Cele Mai Mari Imperii din Lume

      Comentariile sunt închise pentru Regatul Seleucid – Unul Din Cele Mai Mari Imperii din Lume

Regatul seleucid (312-64 î.Hr.), a fost un imperiu antic, care în perioada maximă de întindere teritorială s-a desfăşurat din Tracia în Europa până la granița cu India. A fost sculptat din rămășițele imperiului macedonean al lui Alexandru cel Mare, fondatorul său fiind Seleucos.

La moartea lui Alexandru cel Mare, în anul 323 î.Hr., Perdiccas este proclamat regent al imperiului creat de macedoneni, iar Seleucos, devine hillarh al lui Perdiccas.

Seleucos, a fost unul dintre generalii de frunte lui Alexandru, şi a devenit satrap (guvernator) în Babilon în 321 î.Hr., la doi ani după moartea lui Alexandru.

Lupta pentru controlul imperiului

În lupta prelungită pentru putere între foştii generali a lui Alexandru pentru controlul imperiului de destrămat, Seleucos a fost de partea lui Ptolemeu din Egipt împotriva Antigonus, succesorul lui Alexandru la tronul ​​macedonean, care l-a forțat pe Seleucos să plece din Babilonia.

În 312 î.Hr. Seleucos l-a învins pe Dimitrie la Gaza, folosind trupele furnizate de Ptolemeu, și cu o forță mai mică a preluat Babilonia în același an, astfel fondând regatul sau imperiul seleucid.

Până în anul 305 î.Hr., şi-a consolidat puterea asupra regatului, apoi a început treptat să-şi extindă teritoriul la est spre râul Indus și la vest spre Siria și Anatolia, unde l-a învins decisive pe Antigonus la Ipsus în 301 î.Hr.. În 281 î.Hr. el a anexat oraşul tracic Chersonesus. În acelasi an, a fost asasinat de către Ptolemeu.

Seleucos a fost succedat de fiul său cel mare, Antiohie I Soter, care a domnit până în 261 î.Hr. și a fost urmat de Antiohie al II-lea (a domnit 261-246 î.Hr.), Seleucos al II-lea (246-225 î.Hr.), Seleucos III (225-223 î.Hr.), și Antioh III cel Mare (223-187 î.Hr.), a cărui domnie a fost marcată de reforme administrative zdrobitoare, în care multe dintre caracteristicile vechii administrații imperiale persane, adoptate inițial de către Alexandru, au fost modernizate pentru a elimina o structură de dublă putere distorsionată de rivalitatea între personalitățile politice și militare.

Imperiul a fost administrat de către strategi provinciali, care au combinat puterea militară și puterea civilă. Centrele administrative s-au situat la Sardes, în partea de vest și de la Seleucia pe Tigru în est.

Controlând Anatolia și orașele sale grecești, seleucizi şi-au exercitat puterea politică, economică și culturală în întreg Orientul Mijlociu. Controlul asupra punctelor strategice Munţii Taurus, între Anatolia și Siria, precum și strâmtoarea Dardanale între Tracia și Anatolia, le-a permis să domine comerțul în regiune.

Așezările seleucizilor din Siria, în principal Antiohia, au fost centre regionale, prin care regatul seleucid şi-a proiectat influenţa militară, economică și culturală.

Împărăția seleucidă a fost un centru important al culturii elenistice, care a menținut manierele greceşti peste culturile indigene din Orientul Mijlociu. O clasă aristocrată macedoneană vorbitoare de limbă greacă a dominat statul seleucid de-a lungul istoriei sale, cu toate că această poziție dominantă a fost cel mai puternic resimțită în zonele urbane.

Rezistenta la hegemonia culturală greacă a atins punctul culminant în timpul domniei lui Antioh IV (175-163 î.Hr.), a cărui promovare a culturii grecești a culminat cu ridicarea unei statui a lui Zeus în Templul de la Ierusalim.

El a ordonat anterior evreilor să construiască altare pentru idoli și să sacrifice porci și alte animale necurate și a interzis circumcizia, în esență interzicea, sub pedeapsa cu moartea, practicarea legii evreieşti.

Această persecuție a evreilor și profanare a templului a stârnit revolta Macabeilor, ce a  început în 165 î.Hr.. Un sfert de secol de rezistență a Macabeilor s-a încheiat cu smulgerea finală a Iudeei de sub conducerea seleucizilor și crearea unei Iudee independente în Palestina.

Declinul Regatului Seleucid

Un declin de neoprit a urmat după prima înfrângere a seleucizilor de către romani în 190 î.Hr.. Până în acel moment în orașele grecești din Marea Egee au aruncat jugul seleucid, Capadocia și Pergam au obținut independența, și alte teritorii au fost pierdute în faţa celților și la Pontus și Bitinia.

Până la mijlocul secolului al III-lea, Parţia, Bactria, Sogdiana și-au câștigat independența lor. Declinul a accelerat după moartea lui Antioh IV (164 î.Hr.), o dată cu pierderea Commagene în Siria și a Iudeei în Palestina.

Până în 141 î.Hr. toate țările de la est de Eufrat au dispărut, și încercările lui Dimitrie II (141 î.Hr.) și Antioh VII (130 î.Hr.), nu a putut opri dezintegrarea rapidă a regatului. Când a fost în cele din urmă cucerit de romani în 64 î.Hr., imperiul seleucid anterior puternic a fost limitat la provinciile din Siria și Estul Ciliciei.